Timpul a intrat la apă, alergăm bezmetici uitând să trăim, totul este ceas, program, obiective, teme, întâlniri, termene ..., nimic nu mai e suflet, nimic nu mai e viaţă, ne îndepărtăm de natură şi natural, de oameni, de noi cei care am fost odată ...

 

În caietul "de amintiri" al mamei, din timpul şcolii, căci pe atunci oamenii aveau timp "să aibă amintiri", am găsit o poezie scrisă, acum 40 ani, de o colegă de generaţie foarte talentată şi cu multă imaginaţie (avea 13 ani).

 

Acum 40 de ani, când copiii mergeau pe derdeluş, pe stada "cea mai în pantă" din oraş şi veneau acasă aproape de miezul nopţii cu mâinile degerate, încât nu puteau să apuce o bucătură de pâine cu ele, cu picioarele roşii şi pielea încreţită, cum le băltiseră apă în cizme, când copiii alergau prin pădurea "de la margine" şi se jucau de-a "Cireşarii" (cine mai sunt şi ăştia - s-ar întreba copiii de azi), când umpleau sânul de corcoduşe care le era hrană mai toată ziua şi ajungeau acasă târziu, pe seară, cu cheia atârnată de gât, atunci când cele mai citite române erau "Elevul Dima dintr-a şaptea" şi cele ale lui Dumas, o copilă a scris rândurile de mai jos:

 

" Mâine, în anul 2000

Vom creşte mari,nu vom mai fi copii

Vom porni la drum şi vom cuceri

Pe rând, Pluto, Jupiter şi Marte

Vom călători printre astre

Şi vom gândi cu creierul electronic.

Literatura, poezia şi armonia sufletului omenesc

Vor fi doar amintiri din cărţi vechi de poveşti.

Vom stăpâni tot universul

Şi vom sădi viaţă pretutindeni.

Vom transforma viaţa într-o joacă,

Un mecanism funcţionând doar cu butoane

Ne vom plimba doar cu propriile noastre avioane

Şi submarine complet automatizate.

Apeşi pe butoane, tragi de manete

Se deschid uşi şi se-nchid ferestre

Porneşte, se-opreşte,

E-un zgomot infernal.

Unde eşti tu linişte de-acum 23 ani?

Unde eşti tu muzică ce farmeci urechea

Unde eşti tu poezie eminesciană

Unde eşti tu inima ce băteai liniştită

Citind gazeta de fiecare zi

Mergând la teatru, la cinema

La magazinul Perla sau altundeva.

Acum nu mai e decât teatrul

Univers Unde se joacă piesa vieţii,

Acum e numai cinematograful Pluto, Jupiter sau Saturn

Unde rulează un film despre rocile unei planete recent descoperite.

Acum nu mai este decât cofetăria Robot

Unde poţi mânca şuruburi cât pofteşti

Şi unde poţi citi cum să-l construieşti.

Mergi pe stada şi priveşti uimit

Şi-abia acum îţi dai seama ce-ai făcut

Ai transformat viaţa într-o jucărie mecanică

În care tu însuţi, omule, pari un nimic."