Timpul a intrat la apă, alergăm bezmetici uitând să trăim, totul este ceas, program, obiective, teme, întâlniri, termene ..., nimic nu mai e suflet, nimic nu mai e viaţă, ne îndepărtăm de natură şi natural, de oameni, de noi cei care am fost odată ...

În caietul "de amintiri" al mamei, din timpul şcolii, căci pe atunci oamenii aveau timp "să aibă amintiri", am găsit o poezie scrisă, acum 40 ani, de o colegă de generaţie foarte talentată şi cu multă imaginaţie (avea 13 ani).